Desigur, dansul pe foc, sau nestinarstvo, este una dintre cele mai interesante atracții din restaurantele bulgare, o tradiție unică care a existat de mai multe secole numai în Bulgaria.
Dar ritualul actual, din secolul 21, a suferit o evoluție semnificativă de la crearea sa.
Nestinarstvo – așa-numitul “dans pe foc cu picioare goale”, a apărut în anii înainte de Hristos, fiind un ritual păgân, creat de la tracii vechi. Dansând pe foc, ei cădeau într-o transă și salutau vara, lăudând numele zeului Soarelui, care a adus focul pe pământ. Îl rugau să-i aducă sănătate, succes și fertilitate pe tot parcursul anului. Ritulalul Nestinarstvo era practicat pe teritoria Traciei de sud-est, icnlusiv în Bulgaria – muntele Strandzha (sat. Bâlgari, sat. Rezovo, sat. Brodilovo, etc.) și în Grecia (Kosti, Aghio Yani, Urgas, etc.).
După Creștinarea Bulgariei și acceptarea Creștinismului ca o religie oficială și unică, dansul pe foc a fost anatamos de la biserică.
De secole, oamenii care merg pe foc, care nu aveau nici o urmă de arsură în picioare, au fost uitați în mituri și legende.
În secolul al XIV-lea (după Hristos), Bulgaria a fost capturată de Turcia și plasată sub dominație turcească. Populația Bulgariei a fost răscumpărată forțat, satele și orașele au ars și mai târziu au dispărut. Așa este și soarta satului bulgar Bâlgari, care se află în Munțele Strandzha, și care este considerat capitala și locul cel mai important pentru nestinari. După ce turcii au atacat și au jefuit satul Bâlgari, ei l-au pus pe foc. O femeie bătrână a văzut că biserica era în foc.
Cu toată puterea, ea a intrat cu picioare goale în biserica, luând singura icoană supraviețuitoare și neatinsă de foc a Sf. Constantin și Elena, și a scos-o trecând prin flăcări. Spre surprinderea celor care au văzut-o, femeia bătrână nu avea nici un semn de arsură.
De atunci, dansul pe foc a fost renăscut. Patronii dansatorilor sunt Sf. Constantin și Elena, iar ritualul se desfășoară în principal la sărbătoarea lor – 21,22 mai (vechi) sau 3,4 iunie (nouă).
Legenda este că focul care arde spiritele rele, bolile și nenorocirile, purifică și iartă păcatele celor prezenți la ritualul, făcându-i mai puternici și mai relaxați.
Nestinarii îi poartă în mână pe oamenii bolnavi, să se vindece, și pe copiii mici pentru longevitate. Este considerat că dansul pe foc (Nestinarstvo) este o Carisma, ci nu un talent moștenit și că acest ritual îi alege pe oamenii vrednici. Legenda spune: “Să dansezi pe foc trebuie să ai o dorință mare, iar să nu te arzi trebuie să tă protejează Sf. Constantin și Sf. Elena. Când simți că muzica te încântă, tamburul îți măsoară pulsul, simți că zbori și totul în jurul tău dispare, nu va ști când ai început să dansezi acest dans vechi și misterios pe cărbunii calde.”
Dar, în zilele noastre, dansul pe foc nu este perceput ca un ritual, deoarece acesta reprezintă o atracție interesantă pentru turiștii din Bulgaria. Să terminăm povestea – pentru a fi un dansator pe foc oriunde în lume, trebuie să ai o dorință și credință mare în divinitate…